Doar un om ca Attali, care îngemănează cultura economică și o vastă cultură umanistă putea aborda o temă atât de pândită de clișee precum istoria economică a poporului evreu.
„Această istorie nu vorbește numai despre un popor relativ neimportant din punct de vedere demographic, ci arată rolul tuturor minorităților în istoria omenirii. Subliniază dilema cu care, mai devreme sau mai târziu, sunt confruntate toate popoarele: a dispărea în indiferența uniformității sau a muri de intoleranță în singularitate. Anunță transformarea în ultimă instanță a tuturor lucrurilor și a tuturor relațiilor sociale în bani, convertirea tuturor la culturile dominante, subliniază amenințarea ce planează asupra tuturor minorităților, desemnate ca țapi ispășitori de către cei cărora acestea le sfidează conservatorismul, invidiate fiindcă durează și persecutate pentru ceea ce oferă. Mai arată și că acele comunități din diaspora care reușesc sunt cele care dau mai multă importanță educației, memoriei, excelenței, durabilității, respectului față de alții. Arată că viitorul aparține națiunilor deschise pentru diaspora altora (…). Anunță, în fine, că Occidentul nu se interesează de pace cu Islamul și Orientul, decât dacă este pregătit să se deschidă culturii și diasporei lor” (Jacques Attali, „Evreii, lumea și banii. Istoria economică a poporului evreu”, Editura Univers, 2011, traducerea Vasile Savin, pag.474).
De ce, dintre toate cărțile lui Attali mi-am adus aminte tocmai de asta? Și datorită unui adevăr adânc, esențial, pe care – printre altele – îl conține:
„Limba ebraică nu are verbul . Cuvântul yech, care înseamnă sau
Recomand călduros contul său de Twitter, pe care Jacques Attali propune aproape zilnic citate muzicale, cu gustul sigur al celui care, în tinerețe, a scris „Bruits: essai sur l’economie politique de la musique”.